Echipa editorială MyAvon Trucuri de frumusete

4 tratamente de urgenta pentru varfurile despicate

Pentru ca părul tău să arate întotdeauna impecabil trebuie să acorzi o atenţie deosebită vârfurilor, pentru că acestea sunt primele care se degradează şi

Pentru ca părul tău să arate întotdeauna impecabil trebuie să acorzi o atenţie deosebită vârfurilor, pentru că acestea sunt primele care se degradează şi duc la ruperea firelor.

Iată câteva sfaturi care te ajută să repari, dar şi să previ apariţia vârfurilor deteriorate:

Foloseşte balsam leave-in

Ai nevoie de un balsam leave-in, pe care să-l aplici pe părul umed sau uscat. Acesta îţi acoperă fiecare fir de păr cu un strat protector, pentru a evita deteriorarea, dar şi pentru a masca aspectul neplăcut al vârfurilor degradate.

Iti recomand tratamentul leave-in  impotriva caderii parului de la Avon (cod 29918) fortifica firul de par de la radacina pana la varfuri, intarindu-l. Formula speciala se absoarbe imediat in par.

Taie vârfurile cu regularitate

Imaginează-ţi că părul tău este o bluză delicată din mătase pe care o porţi zi de zi, din acest motiv  cu timpul  se va deteriora şi nu va mai fi deloc aşa cum ţi-ai dori. Astfel, este necesar să tai vârfurile regulat.
Dacă o data la doua luni renunţi la un centimetru din vârfuri , vei avea un păr sănătos, fără vârfuri despicate. Părul tău va  creşte cu aproximativ 1,5 centimetri pe lună, deci nu ai motive să te temi că lungimea lui va stagna.

Lasă-l să se usuce în mod natural

Temperaturile ridicate nu fac deloc bine părului tău. Din când în când este necesar sa-l  lasi să se usuce în mod natural şi să renunţi pentru o vreme la foehn. Ai putea să optezi pentru un foehn  cu aer rece.

Tratament cu ulei

Uleiul are proprietăţi excelente pentru părul tău. Poţi folosi ulei de argan, avocado, cocos etc. Pune numai câteva picături de ulei în palmă, apoi aplică la nivelul vârfurilor.

Masajul cu ulei cald ajuta parul sa creasca mai repede !

Daca vrei sa ai un par stralucitor si ti-ar placea si sa creasca mai repede, poti incerca sa-ti faci un tratament cu ulei cald. Indiferent de textura parului tau, uleiurile speciale pentru tratament te pot ajuta sa ai un par frumos, asa cum iti doresti. Eu iti recomand sa incerci tratamentul cu ulei de argan de la Avon (cod 01479).

Ai grija ca parul tau sa straluceasca mai tare decat razele soarelui!